Literary Heaven

Aerul pare scămos în dimineața aceasta de luni. Zăpezile și gerul nu reușesc să mă descurajeze într-atât cât o poate face această nesfârșită așteptare a primăverii care nu mai vine, o așteptare la frontieră, între două anotimpuri. Nu e nici zăpadă, nici ger, nici cald, nici soare. Timpul s-a suspendat, încremenim. Atunci mă cuprinde un fel de spaimă că n-am să mai știu să trăiesc, că n-am să mă mai pot adapta. Dincolo de mersul naturii, eu nu mai recunosc mersul lumii. Pentru că lumea se îndreaptă spre „idealuri” de neînțeles. Lumea se îndreaptă conștient spre rău, spre degradare în numele unei libertăți mincinoase. E prima oară, cred, când părinții noștri n-ar mai ști ce sfaturi să ne dea, căci ar fi și ei derutați de nebunia acestor zile bolnave. Cei care sunt în posturi de conducere și iau decizii greșite ca să scape de presiuni sau ca să le meargă bine, aceia vor purta o mare răspundere pentru că au dezlegat monstrul din adâncuri.
*
Și pentru mine, Raiul e o bibliotecă. Doar că în ultimul timp până și acolo ajung zvonurile de război.