Cel mai tânăr membru al familiei vede pentru prima oară zăpada și este foarte entuziasmat. Trumpy aleargă toată ziua și se bucură, vine în casă cu nasul roșu, sare în spinarea maică-sii, o enervează pe mătușa-sa, Ducesa, îl determină pe Nero să-l mârâie promițător. Și totuși nimic nu-i poate stinge veselia! Aș vrea să mai pot simți și eu ce simte el, dar pe mine zăpada mă exasperează. Diminețile mele nu mai încep la cafea și în fața caietului pe care scriu, ci cu mâinile pe lopată, mătură și altele asemenea, pe când mă lupt să extrag din nămeți căsuțele câinilor, cotețul găinilor și potecile tot mai înguste până la poartă, până la fântână...
S-au întâlnit pe alee Tatra, Mișu și Trumpy. Tatra își face veacul în casă, unde i-am așternut un culcuș încă de astă toamnă. Însă de câte ori ies eu afară, cere să vină cu mine. Și ea este plictisită de fenomenul meteo. Latră căprioarele de pe prag, îi trimite pe ceilalți trei câini să le alunge mai încolo. Apoi se întoarce mulțumită în casă și bombăne când alunecă pe gresie.
Ducesa, pisica șefă, e prietenă cu Tatra. Vorbesc de la același nivel: una e șefă peste câini, cealaltă e șefă peste pisici. Tatra mă ascultă și e cu ochii la mâinile mele așteptându-mi porunca. Ducesa îmi îngăduie când e în toane bune să o mai drăgălesc, dar nu prea mult. Nu sunt eu stăpâna ei! Ea îmi face privilegiul de a accepta mâncare și adăpost de la mine. În rest, e leită pisica lui Simon!
