miercuri, 1 noiembrie 2017

Singurătăți fel de fel


„Minunea noastră cea de toate zilele” despre care am vorbit puțin aici, nu mi-a dezvăluit întreaga forță a acestui scriitor de care nici măcar nu auzisem și pe care l-am cunoscut datorită unui om cu totul special. Mi-e greu să vorbesc despre romanul pe care tocmai l-am citit. Este atât de plin de sens, atât de profund, exprimă lucruri a căror semnificație adie inefabil la limita dintre viețile noastre mărunte și imaginea lumii întregi, a tuturor destinelor și a intersectărilor dintre ele.

 Hanta, personajul principal lucrează la o presă de hârtie veche. Vânează cărțile aruncate întâmplător printre hârtiile murdare. Oricâte cărți ar fi salvat, tot trebuie să mai și arunce dintre ele în jgheabul presei unde își găsesc sfârșitul. Fie că sunt cărți pline de gânduri și idei, fie că sunt hârtiile murdare de sânge, muște și viermi de la abator, toate se vor transforma în pachete, un fel de cărămizi compacte. Nu e aceasta și soarta oamenilor? Unele hârtii devin zmei și zboară legate cu sfoară, altele putrezesc.
Hanta alege ca ultima carte pe care o va ține între palme să fie un volum de Novalis.
Scriitorul Bohumil Hrabal va părăsi această lume altfel, scrie aici cum.


Dar el a văzut că întreaga lume se transformase într-o presă monstruoasă, imensă care transforma oamenii în cărămizi, o armată de capete pătrate, gata să strivească pe cei care gândesc diferit.