Pe când am început s-o citesc, nu știam. M-a frapat asemănarea dintre această carte și „Extrem de tare, incredibil de aproape” a lui Safran Foer. M-am apucat să caut și am descoperit că cei doi autori sunt sau au fost până de curând, soți. Acum, fără să fiu feministă, trebuie să spun că „Istoria iubirii” este o carte mult mai reușită decât cealaltă, a soțului. Sigur, o carte nu înseamnă întreaga operă. Mi-a plăcut felul cum se întrețes destinele în viziunea scriitoarei americane. E una din acele cărți care aruncă o lumină neașteptată asupra unei părți a lumii pe care, dintr-o anume orbire, o vedem mai puțin clar.
