duminică, 10 septembrie 2017

Neverosimil


Altă carte mult premiată și pe care am început-o cu scepticism. De îndată ce am localizat personajul principal, am simțit o ușoară iritare, ceva așa, ca un presentiment. Însă când am descoperit că doamna Michel e portăreasă și citește tratate de fenomenologie, am pufnit de-a dreptul. Înțeleg ideea, am înțeles contextul, dar tot mi se pare o chestie trasă de păr. Portăreasa are un coeficient de inteligență amețitor, se delectează cu artă și face imposibilul ca nimeni să nu-și dea seama de asta! Din ascunzătoarea ei judecă slăbiciunile celorlalți. N-are cum să-mi câștige simpatia. Nici Paloma, celălalt personaj narator, nu mă încântă. Un copil precoce, conștient de precocitatea lui, disprețuitor și rănit (!) de prostia membrilor familiei sale. Mi se pare mie sau inteligența e tot mai des confundată cu cultura generală?
Cât despre roman în sine, ce să zic? O fi roman? Mi-a părut mai degrabă un fel de salată. Niște mini-eseuri legate de un fir narativ subțirel. Și pentru că situația creată era absolut neverosimilă, autorul a recurs la un sfârșit abrupt. Altfel ar fi trebuit să înghițim faptul că un nabab precum Kakuro Ozu întâlnește prima femeie rasată și cultă din viața lui (și se îndrăgostește de ea) în persoana unei portărese de mult timp ofilite.