Inceputul cartii lui Updike m-a dus cu gandul la aceasta scena si la aceasta postare. Am o problema cu John Updike, nu am putut citi niciuna dintre cartile lui, pana la "Centaurul". Iata insa ca acest roman mi-a fost un fel de fir al Ariadnei, ca sa raman si eu in zona mitologica. Daca m-ar intreba cineva ce gand imi staruie in minte dupa lectura, as spune ca nu pot scapa de senzatia de zadarnicie. John Caldwell, profesorul care il intruchipeaza pe centaurul Chiron, se lupta cu un destin care nu ii rezerva nici glorie, nici maretie tragica, ci este de o banalitate ucigatoare. Oricat ar da din maini incercand sa nu se inece, inutilitatea oricarei incercari nu face decat sa-l descurajeze si mai mult. Nimic nu i-a reusit in viata. De pecetea care i-e pusa in frunte nu poate scapa, desi se straduieste sa inteleaga de ce soarta ii este atat de potrivnica si il intreaba despre asta pe pastorul March, insa nu primeste un raspuns. Peter, fiul profesorului, copil aflat la inceput de drum, nu banuieste ca pecetea asta - a zadarniciei - sta si pe chipul lui, deocamdata sub forma unor pete de psoriazis. Unora li se da totul, altora nimic, asta e viata. Si, cu toate acestea, centaurul se transforma in constelatie. John Caldwell este simbolul unui tip de om care sta sa dispara cu totul, mai ales azi, in epoca smecherilor.
