joi, 18 august 2016

Pana nu iubesti


"Pana nu iubesti pe cineva nu intelegi ca este strigator la cer ca o fiinta sa moara." 


luni, 15 august 2016

Cartea Preacurata


"Cartea Preacurata in care trup s-a scris
Cuvantul
se inchide si se muta punandu-se intru ale
Fiului curate maini."


joi, 11 august 2016

Carti care prostesc copiii!


In niciun caz eu nu as cumpara aceasta ineptie unui copil. Dati click pe imagine pentru a mari. In coltul din dreapta sus scrie "pasaport pentru lectura". Va asigur ca este de fapt un pasaport spre tampirea copilului dumneavoastra.
Mai scrie acolo ca ar fi o lectura potrivita pentru copii intre 4 si 6 ani. Total gresit! Cititi textuletul inept si imi veti da dreptate. Daca e pentru copii mici, "exercitiile de recunoastere a cuvintelor" nu au ce cauta, nu au ce cauta nici englezismele inca neasimilate, iar daca este pentru copii mai mari, textul este fara continut. La 4 ani, tata imi povestea "Capra cu trei iezi", "Ursul pacalit de vulpe", "Povestea porcului", toate povesti si basme din folclorul romanesc. Nu am nimic impotriva imprumuturilor, dar hai sa nu imprumutam tampeniile! Cititi-le copiilor povesti de Andersen, cititi-le povesti de Ch. Perrault sau de alti autori recunoscuti si nu are nimeni de obiectat. Insa prostia de mai jos nu dezvolta imaginatia copiilor, nu le stimuleaza gandirea, ci dimpotriva. Unde sunt basmele romanesti de o frumusete tulburatoare, fie ca sunt basme populare sau culte? Unde sunt "Fat-Frumos din lacrima", "Greuceanu", "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte"? Chiar trebuie sa le uitam ca sa citim mizeria asta?


vineri, 5 august 2016

Centaurul la potcovar


Inceputul cartii lui Updike m-a dus cu gandul la aceasta scena si la aceasta postare. Am o problema cu John Updike, nu am putut citi niciuna dintre cartile lui, pana la "Centaurul". Iata insa ca acest roman mi-a fost un fel de fir al Ariadnei, ca sa raman si eu in zona mitologica. Daca m-ar intreba cineva ce gand imi staruie in minte dupa lectura, as spune ca nu pot scapa de senzatia de zadarnicie. John Caldwell, profesorul care il intruchipeaza pe centaurul Chiron, se lupta cu un destin care nu ii rezerva nici glorie, nici maretie tragica, ci este de o banalitate ucigatoare. Oricat ar da din maini incercand sa nu se inece, inutilitatea oricarei incercari nu face decat sa-l descurajeze si mai mult. Nimic nu i-a reusit in viata. De pecetea care i-e pusa in frunte nu poate scapa, desi se straduieste sa inteleaga de ce soarta ii este atat de potrivnica si il intreaba despre asta pe pastorul March, insa nu primeste un raspuns. Peter, fiul profesorului, copil aflat la inceput de drum, nu banuieste ca pecetea asta - a zadarniciei - sta si pe chipul lui, deocamdata sub forma unor pete de psoriazis. Unora li se da totul, altora nimic, asta e viata. Si, cu toate acestea, centaurul se transforma in constelatie. John Caldwell este simbolul unui tip de om care sta sa dispara cu totul, mai ales azi, in epoca smecherilor.



miercuri, 13 iulie 2016

"Piatra filosofala"


Nu e nevoie de nu stiu ce alchimii ca sa descoperi piatra filosofala. Unii au gasit-o departe de lumea dezlantuita, in viata simpla si austera, altii a trebuit sa se catere in tot felul de sisteme filosofice sau chiar in copaci, ca sa culeaga de acolo rodul mult ravnit.
Ca sa nu mai bat campii, mai ales fara diacritice, voi spune ca imi place "Piatra filosofala", imi place scrisul Margueritei Yourcenar, are ceva linistitor, aparent, ca o apa calma la suprafata si strabatuta de curenti periculosi la adancime.
Poate ca voi reveni cu citate din roman, sau poate ca nu. Deocamdata notez atat:
"Dumnezeu va sterge intr-o zi din inima oamenilor toate legile ce nu izvorasc din dragoste."
Amin!

luni, 6 iunie 2016

Naipaul



O carte despre sentimentul esecului si al instrainarii. Despre mituri spulberate si dezamagiri. Dar si despre recuperarea trecutului prin scris. Am citit-o mai greu, nu se va numara printre cartile mele preferate.

duminică, 5 iunie 2016

Văzduh



"Plin de curcubeie 
văzduhul 
își sparge oglinzile 
peste pădure."


Federico Garcia Lorca  (5 iunie 1898 - 18 august 1936)

miercuri, 1 iunie 2016

„Aş da orice"


„Aş da orice, avere şi putere,
Aş da ce-mi place şi ce mi s-ar cere
Ca-n viaţa mea bolnavă să învie
O săptămână de copilărie.

Să fiu din nou în clasele primare
Şi maica mea să ştie ce mă doare,
Să aibă grijă cei bătrâni de toate
Şi eu să cred că orişice se poate.

Copilăria mea ca şi a voastră
Îmi intră ca o schijă pe fereastră
Şi mă omoară cu lumină vie
Şi simt în gât şi-n nări copilărie.

Dar nu se poate, sunt lucid, e ora,
Mă înrolez în moartea tuturora.”

duminică, 29 mai 2016

Bătrânul gringo



În momentul lecturii cartea lui Fuentes pare oarecum lipsită de savoare. E ca o fotografie sepia. Am citit-o de câteva zile şi încă o diger. Asta e de bine. Acum imaginea realizată de autor se developează în mine, culorile se ivesc şi tehnica scriitorului îmi apare în adevărata sa lumină.
Straturi narative peste straturi narative, textul lui Fuentes este asemenea unui palimpsest. Stilul pare adeseori prolix şi ambiguu, întrucât la o scenă pot participa pe lângă personajele prezentului şi personaje din trecutul naraţiunii. Amintirile personajelor sunt un bagaj activ pe care acestea îl poartă cu sine, un bagaj care tulbură ordinea prezentului şi întunecă viitorul. În cartea lui Fuentes lucrurile par amestecate de parcă ar lipsi timpul care să le ordoneze, iar naratorul comunică fapte şi imagini fără să ţină cont de cronologie.
Acesta e unul dintre motivele pentru care autorul este considerat „inovativ” sau „original”, sau, efectiv, „greu de digerat”. Pe cei mai mulţi dintre cititori îi deranjează şi stilul cu fraze uneori extrem de lungi, lipsite de punctuaţie sau dimpotrivă cu dialoguri rapide unde este greu de precizat cine cu cine comunică. Însă dacă ne amintim cum vedea Fuentes însuşi literatura, întrebările dispar:
„Anticiparea literară este cea mai puternică dintre toate. Ghicirea trecutului şi expunerea viitorului. Un romancier nu aminteşte trecutul, îl anticipează, îl imaginează. Şi nu imaginează viitorul, ci îl aminteşte.”
Poate că „viaţa nu e aşa cum o înţeleg eu” — mă văd silită să admit. Ceea ce nu mi-a plăcut mie au fost personajele. Nu felul cum sunt construite, ci caracterul lor, modul în care gândesc şi acţionează. Unele tuşe cu care sunt desenate sunt mai degrabă groteşti. Dar asta e numai opinia mea subiectivă. A fost o surpriză plăcută să descopăr că bătrânul gringo era Ambrose Bierce, un personaj real.
Citind „Bătrânul gringo”, la un moment dat s-au aşezat lângă mine personajele lui Llosa din „Războiul sfârşitului lumii”. Şi chiar şi Blimunda şi al ei Şapte-Sori m-au vizitat venind din „Memorialul mânăstirii”.

luni, 23 mai 2016

Următoarea poveste



Nu am cuvinte îndeajuns să laud această carte! La sfârşitul unei seri lungi în care am parcurs cele o sută de pagini aveam în minte „Eu nu ucid corola de minuni a lumii”. Am deschis fereastra balconului şi am privit stelele. Mă vizitau tot felul de gânduri şi surâdeam întunericului nopţii. Mă întrebam cum e să călătoreşti de la Belem la Belem, de pe un continent pe altul, dar rămânând pe loc, sub stele, pentru că aceasta e probabil ultima călătorie?

Cum e să te culci în Amsterdam şi să te trezeşti în Portugalia, cu douăzeci de ani în urmă? Care să fie subiectul acestui sclipitor roman de numai o sută de pagini, m-am întrebat sorbind aerul nopţii. Călătoria lui Voyager? Dragostea interzisă? Meditaţia pe marginea faptului că  ne-am apropiat de limita sistemului solar şi ne-am îndepărtat de noi înşine?

Se întâmplă uneori să ne rătăcim de drum şi atunci e posibil, pentru unii dintre noi, să apară o persoană specială care să ne corecteze traiectoria fie printr-un vers latinesc, fie printr-o recomandare de lectură, fie printr-o simplă întrebare. Acea persoană poate fi Lisa d'India sau Maria Zeinstra sau… tu....

"Tu îmi făceai semn, nu era greu să te urmez. Mă învăţaseşi ceva despre cele ce nu pot fi măsurate, aflasem că până şi cea mai neînsemnată fărâmă de timp putea să ascundă un spaţiu imens al amintirii şi, îngăduindu-mă neînsemnat şi întâmplător cum eram, mă făcuseşi să înţeleg cât eram eu de mare. Nu trebuie să-mi mai faci semne. Vin!"

Hello World!